Aceasta este o poveste de dragoste între Greiere şi Furnică.
Greierele şi Furnica se iubeau foarte mult. Însă poveştile lor nu se potriveau. Fiecare avea povestea lui şi nu o înţelegea pe a celuilalt. Nu este vorba de povestea Greierelui şi Furnicii, ci de Povestea Greierelui şi Povestea Furnicii. Nici nu ştiu dacă le pot potrivi să iasă o poveste. Vor fi două poveşti în paralel puse una lângă alta.
Povestea Greierelui spune că într-o zi a întâlnit o Furnicuţă frumoasă de care s-a îndrăgostit...ca atâtea alte Furnicuţe frumoase, pe care le iubise, şi poate încă le mai iubea...
Povestea Furnicii spune că într-o zi a întâlnit un Greiere, cel mai cel dintre Greieri, mai ales că avea ochi albaştrii şi ştia să cânte la chitară, exact cum îşi dorea ea. În plus, era şi cel mai popular dintre Greieri. Şi atunci, în inima ei mică de Furnică, simţi pentru prima dată un sentiment pe care nu-l mai simţise niciodată: s-a îndrăgostit. De Unicul Greiere, Cel Mai şi Cel Mai.
Povestea Greierului spune că el, într-adevăr, se străduia să fie Cel Mai şi Cel Mai, să-i întreacă pe toţi ceilalţi Greieri, atât la cântat, cât şi la măiestria cu care iubea Furnicuţele. Asta învăţase de la tatăl său şi ştia că asta aşteaptă tatăl său de la el, aşa că se străduia să nu-l dezamăgească.
Povestea Greierului mai spune că într-o zi, pentru că o iubea foarte mult pe Furnică, a vrut să facă dragoste cu ea. Ea a refuzat şi atunci el s-a simţit respins. Era lucrul de care se temea cel mai tare. De respingere. Acesta era şi motivul pentru care trecea de la o Furnică la alta, fără să se implice prea mult în relaţie. Prefera să respingă el primul ca să nu fie respins.
Povestea Furnicii istoriseşte despre virginitatea acesteia şi despre faptul că nu voia s-o piardă decât cu acel Greiere cu care va ştii sigur că se va căsători. Îl iubea foarte mult pe Greierele nostru, dar ştia că în scurt timp acesta va pleca undeva departe şi că nu îl va mai vedea niciodată...
Povestea Greierelui spune că acesta s-a simţit profund rănit de respingerea Furnicii. Sufletul îi plângea. „Precis nu ştie câtă dragoste îi pot oferi şi cât de bine o pot face să se simtă!” Aceste cuvinte pe care şi le spunea îl ajutau să-şi păstreze conştiinţa împăcată, în timp ce corpul său pur şi simplu nu-şi putea controla dorinţa...şi a pătruns dincolo de graniţa impusă de Furnică.
Din povestea Furnicii aflăm că aceasta, deşi a simţit plăcere, s-a simţit abuzată. Este un sentiment ciudat pe care nici o Furnică nu ştie să-l explice. Iar Furnica noastră nu ştia nici să-l exprime. Deşi nu-şi pierduse virginitatea, era totuşi ceva ce se petrecuse împotriva voinţei ei. Sufletul ei plângea. Şi nu înţelegea deloc ultimele cuvinte pe care Greierele i le scrisese pe un bileţel: „Honi soit qui mal y pense”...
Nici nu ştiu dacă s-a întâmplat exact aşa, după cum spuneam, poveştile acestea nu se potrivesc.
Tot ce ştiu este că după ce iarna a trecut, soarele le-a luminat privirea şi brusc au înţeles povestea celuilalt. Şi şi-au cerut iertare unul altuia şi s-au iertat pe sine pentru ceea ce au fost, pentru a face loc la ceea ce va fi.
Şi au învăţat că multe din lucrurile care rămân nespuse pot fi înţelese greşit. Şi chiar sunt înţelese greşit. Pentru că fiecare avem propria interpretare a realităţii, propria hartă după care ne ghidăm când înţelegem realitatea, şi este normal să fie aşa. Chiar dacă hărţile noastre nu ajung să se suprapună, dacă vrem să nu ne producem suferinţe unii altora este indispensabil să ne înţelegem reciproc hărţile. Şi pentru asta, să-l ajutăm pe celălalt să ne înţeleagă propria perceptie, spunându-i clar ce vrem. Este o dovadă de maturitate să nu presupunem că celălalt ne înţelege implicit, să nu ne aşteptăm ca celălalt să ne ghicească dorinţele, ci să i le comunicăm, bineînţeles, într-un limbaj pe care acesta îl poate accepta şi înţelege.
Numai aşa poveştile noastre se pot potrivi şi pot merge mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu