Mă întreba Andreea într-un comentariu dacă poate să preia o expresie de-a mea într-una din poveştile ei.
Da, Andreea, bineînţeles că poţi prelua. Ştii, eu nu mă supăr când cineva transpune ce am scris eu, chiar şi fără să-mi ceară voie sau să citeze...am sesizat asta când am regăsit o frază de-a mea preluată de cineva pe empower.ro, ştiu că a fost o reacţie cam nepotrivită, dar eu chiar m-am bucurat. Mi-am zis că asta înseamnă că am inspirat-o suficient pe persoana respectivă cât să-mi folosească ideile (bine, ştiam că-i plac articolele mele) şi să le ducă mai departe.
Atunci când spui "asta e ideea MEA" sau "formularea MEA" nu este nimic altceva decât o chestiune de ego, combinată cu credinţa instituită social că trebuie să ne apărăm proprietatea intelectuală, brand-ul, munca noastră etc, etc. Să-mi fie recunoscută munca, să se ştie că asta a fost creată de MINE. Ştiu că aşa este normal să fie din punctul de vedere al cvasi-majorităţii oamenilor, însă pur şi simplu eu nu pot să înţeleg lucrurile acestea. Imaginaţi-vă că am trei ani şi explicaţi-mi şi mie, vă rog, aceste lucruri. Sau, vorba lui Daniel, "Tu pare că nu eşti de aici". Da, aşa este, eu nu trăiesc decât jumătate în lumea care este, iar restul în lumea care vreau să fie.
Vreau să trăiesc într-o lume în care ideile şi cunoaşterea în general nu se pot fura, pentru că nu sunt ale nimănui sau sunt ale tuturor. Într-o lume în care cunoaşterea nu este apanajul câtorva şi s-o dea în schimbul unei sume de bani mulţimii. Într-o lume în care fiecare să aibă suficientă putere de conştientizare astfel încât o frază să însemne ceva nu pentru că a fost spusă de cineva cunoscut sau recunoscut în societate, ci pentru că într-adevăr înseamnă ceva pentru el.
Vreau să găsesc şi eu un mentor de la care să învăţ fără să-mi ceară bani (wow, ce cerere neruşinată!), (asta pentru că setea mea de formare întrece cu mult finanţele proprii J). Singurul criteriu de selecţie să fie capacitatea mea de a-i duce mai departe ideile, de a le însămânţa în lume. Vreau să merg gratis la toate cursurile şi seminariile care cred eu că-mi sunt utile şi, pe de altă parte, să nu fiu nevoită să cer bani pentru cunoaşterea pe care eu o răspândesc. Până acum n-am spus nimic diferit de ceea ce ar spune copiii mei care încă gândesc out of the system. (câtă puritate!). Şi acum…
Vreau să dispară marketingul şi orice activitate care ţine de a vinde ceva. Vreau să dispară reclama, ambalajele, Consiliul Concurenţei şi Colegiul Psihologilor care să-ţi spună dacă ai sau n-ai voie să ţii seminarii şi în ce condiţii.
Vreau ca fiecare să aibă acel nivel de conştientizare care să-i permită să ia ce are nevoie, nimic în plus, nimic în minus.
Îmi dau seama ca toate aceste limitări pe care le impune societatea sunt din cauză că oamenii nu au suficientă conştienţă cât să aleagă de bună voie ceea ce este corect. Să aleagă ceea ce au nevoie, nici mai mult, nici mai puţin.
Şi te întreb (şi mă întreb): Tu de câte ori ai luat ceva ce nu-ţi era necesar? Sau de câte ori s-a intamplat sa nu iei ceva ce îţi era necesar? Dacă ţi s-ar oferi gratis să participi la un curs şi în schimb tu să fii un bun discipol, adica să aplici ceea ce înveţi acolo şi să faci ceea ce face mentorul tău, ai fi capabil de lucrul acesta?
6 comentarii:
Buna Lucia,
Foarte frumos articolul!
As vrea sa iti impartasesc o alta perspectiva ... te-ai gandit ca poate automat prin aceaste formulari ti-ai pus niste limitari? Care este de fapt scopul tau final?
Tinand cont ca de fapt ceea ce vrei tu pleaca de la "setea ta de formare, care întrece cu mult finanţele proprii", poate ar fi bine sa actionezi si la celalalt capat al acestei ecuatii - mai precis asupra finantelor. Pentru ca daca acestea ar avea dimensiunea potrivita astfel incat sa acopere costurile de formare, atunci probabil ca ar disparea acest stres, si nu ti-ai mai pune problema la fel....
In plus, daca nivelul finantelor ar acoperi si toate celelalte nevoi ale tale, atunci poate tu insuti ai putea sa devii un mentor care "nu cere bani", sa devii astfel ceea ce cauti!
Si un pic de ajutor : http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=3132
Fie sa gasesti ceea ce cauti! - asa ca dfineste foarte bine ceea ce cauti! :)
Buna, Cristian,
Perspectiva ta este cat se poate de corecta din punctul de vedere al sistemului, este comportamentul adaptativ care probabil ar da cele mai bune rezultate in astfel de situatii.
Stiu, sunt constienta de asta, si eu fac parte din sistem, am un servici, familie, merg la supermarket si folosesc Facebook-ul.
Dar am momente cand ma apuca un dor...nu stiu cum sa-ti explic...e ceva ce vine din adancul sufletului...un dor de ceva ce va fi sau a fost...o lume complet diferita de ceea ce cunoastem noi. Am gasit de curand ceva asemanator cu ideea din articol in Legenda Atlantidei (http://video.google.com/videoplay?docid=-35570740140716532&hl=en), ceea ce ma bucura pentru ca imi dau seama ca nu e simpla mea imaginatie.
E o idee buna sa-mi definesc ceea ce caut, este un proces care, pe masura ce avanseaza in profunzime, imi dezvaluie si modalitatile concrete prin care imi pot realiza visul.
Da, pot spune ca deja sunt un mentor care "nu cere bani", tinand cont ca facilitez doua grupuri de suport psihologic pentru bolnavii de cancer, in Bucuresti si in Pitesti, gratis. Din pacate, e prea putin, deoarece sunt si un mentor care cere bani, in alta parte, pentru ca, asa cum spuneam, fac si eu parte din sistem. Pentru ca sunt si un corp care are instinct de conservare, in consecinta, are frica.
Ma intreb, ce s-ar intampla daca as actiona impotriva acestei frici si as face totul gratis? (unii ar numi acest lucru inconstienta). Oare as muri de foame? Oare m-ar strivi sistemul? Oare nu exista altceva, un alt sistem dincolo de acesta in care traim? Oare poti sa alegi in ce sistem sa traiesti? Oare si-au mai pus si altii intrebarile astea? Oare exista cineva care sa dea un raspuns?
Frumos articol, iar tu foarte generoasa...
Spre exemplu mie nu mi-ar pica deloc bine ca cineva sa-mi preia un poem sau o melodie pentru care poate eu am pierdut nopti chinuindu-ma sa le creez si care efectiv imi apartin, sunt proprietatea mea mai mult decat intelectuala, sunt o parte din mine efectiv, si sa vina cineva si sa le preia ca si cum el le-ar fi creat...deci nu numai ca nu mi-ar conveni dar i-as face plangere penala, si nu e vorba de ego aici, ci pur si simplu de ceva ce imi apartine mie in totalitate, ceva ce imi doresc sa impartasesc cu intreaga lume, dar ceva care este al meu fiindca a izvorat din universul meu interior creator si unic. Eu cred ca si ego-ul are rolul sau in personalitatea umana, el nu trebuie distrus (asa cum incurajeaza doctrina aberanta new-age), ci mai degraba cizelat, iar pentru asta avem la dispozitie tehnici peste tehnici de autosugestie si nu numai.
Eu cred ca nimic nu vine gratis si intotdeauna exista un pret de platit pentru orice. Si cunoasterea are un pret, si faptul de a crea ceva. Si nu neaparat un pret financiar, cat mai ales sufletesc. Si nu suport oamenii care fura sau care considera ca totul li se cuvine si vor sa le cada totul din cer, si gratis.
In schimb, daca cineva vrea sa preia cuvintele haioase pe care le inventez constant, n-are decat, aici da, sunt generoasa, dar e cu totul si cu totul altceva (majoritatea prietenilor mei deja vorbesc in limba veroniana hihihi). Iar daca cineva vrea sa preia ceea ce spun intr-un articol, normal si de bun-simt ar fi sa precizeze sursa. Nu-i asa ? :)
Draga Vero,
Scriam mai demult un articol pe acest blog care se numea "Care ar fi primul lucru pe care l-ai face daca...". Acolo vorbeam despre o lume in care sa nu existe bani, totul sa fie gratis si noi sa traim in abundenta numai prin faptul ca ne oferim unii altora. Fiecare exprima si ofera celorlalti talentul sau individual si ceea ce creeaza cu ajutorul lui. Hai sa spunem ca "pretul" pe care il plateste fiecare pentru ceea ce primeste este ceea ce ofera, dar nu este ceva de care trebuie sa se lipseasca si care-i produce frustrare (ca atunci cand cheltui banii si vezi ca se imputineaza) ci ceva ce este bucuros sa dea, este chiar rostul lui pe pamant sa dea lucrul acela. Este o chestiune fina de interpretare.
Stau sa ma gandesc daca Isus cand si-a transmis invataturile sale catre oameni a specificat: "...dar nu uitati, cand le transmiteti mai departe, sa spuneti ca sunt ale Mele, Imi apartin, sunt proprietatea Mea, M-am chinuit mult sa le concep, deci Imi apartin Mie in totalitate. Iar daca nu faceti asa am sa va dau in judecata!"
Nu stiu de ce, dar nu pot sa mi-l imaginez pe Isus ca avand nevoie sa i se recunoasca meritele.
Mai mult, in Biblie (Ioan, 14, 10), Isus spune: "Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatal, care locuieste in Mine, El face aceste lucrari ale Lui".
Daca am intelege cu adevarat ca nu noi creem ceea ce creem, ci Dumnezeu creeaza prin noi, iar noi nu suntem altceva decat un canal mai mult sau mai putin deschis (receptiv, in functie de nivelul de puritate), atunci nu ne-am mai simti atacati cand cineva pare ca se foloseste de munca noastra. Caci, cum poate cineva sa-mi ia ce nu este al meu?
Stiu, ne este foarte greu sa gandim astfel, pentru ca am fost crescuti cu iluzia separarii creata de ego, cu iluzia ca detinem proprietatea a ceva si ca eu sunt eu si tu esti tu.
Nu pot sa uit Legenda Atlantidei, care vorbeste de o civilizatie ce nu cunostea proprietatea, toti se foloseau de toate resursele Terrei si nimanui nu-i lipsea nimic. Si stiu ca acest lucru este posibil, pentru ca exista la ora actuala pe Pamant comunitati asa-zise "primitive" care traiesc in acest fel.
Ca o metafora a inutilitatii proprietatii, imi imaginez inima si ficatul din organismul meu certandu-se pe sangele care curge prin ele: "E al meu!", "Ba e al meu" :) Si atunci vin eu si zic: "Fratilor, ce e circul asta?! Voi nu intelegeti ca, de fapt, toate sunteti ale mele si, mai precis, toate sunteti eu?"
Si as vrea sa inchei tot cu un citat din Biblie, a fost primul lucru care mi-a sarit in ochi cand am deschis Biblia cu intentia de a primi ghidare si ajutor in a-ti raspunde la intrebare: "Caci oricine se inalta, va fi smerit; si cine se smereste, va fi inaltat" (Luca, 14, 11)
In cartea "Zen in arta de a trage cu arcul" a lui Eugen Herrigel vei gasi Lucia o idee geamana cu gandurile tale. Acolo se afirma ca la un moment dat, dupa indelungi exercitii "in cazul trasului cu arcul, exista 'Ceva' care ocheste si nimereste, locul propriului Eu e luat de Ceva, care se foloseste de capacitatile si priceperile pe care si le-a insusit Eu-l printr-un efort constient." (pag. 78, ed. For You).
Acesta este actul perfect de creatie. Cand omul inceteaza sa actioneze ca un creator-sursa si devine translator.
Tot in carte se spune ca tinta cheama sageata asa cum sageata cauta tinta. Caci ce rost ar avea una fara alta? Cand ajungi sa simti cum cele doua se cheama si se atrag abia atunci nimerirea tintei se face natural si fara niciun efort. Atingerea mijlocului tintei de catre sageata face parte atunci dintr-o curgere normala si armonioasa a lucrurilor, asa cum e in firea fiecaruia.
Tot astfel momentul de intelegere dintre om si Dumnezeu face posibila aparitia creatiilor care ne vibreaza in suflet. Cand nu mai stii daca tu te muncesti sa creezi sau Dumnezeu se 'munceste' sa creeze prin tine, probabil ca te-ai deschis spre adevaratele creatii. Si atunci intentia ta se uneste cu a divinitatii si grija ta devine sa fii un translator cat mai bun ci nu unul recunoscut.
Cat despre lumea libera de bani... Incolteste si in mine demult acest gand, impreuna cu certitudinea ca o data ce va prinde viata va fi schimbata...caci toate formele si sistemele sunt perfecte prin imperfectiune aici, pe pamant.
Nu astepta vreodata o intelegere planetara a gandurilor si aspiratiilor tale, este zadarnic. Intelegerea vine doar de la oamenii care gandesc si traiesc aceleasi simtaminte, aceleasi aspiratii, iar eu te inteleg ! Cu o floare...,dar doua, formeaza prin definitie, un buchet !Esti floarea din buchetul meu, o floare minunata cu un " parfum de intelepciune " !
Trimiteți un comentariu