Frica şi Dorinţa

Astăzi am ţinut la Ceainăria „Librăria mea” seminarul cu titlul „Frica şi Dorinţa”.

„De ce trainerii învaţă mai mult decât participanţii” este titlul unui articol foarte interesant scris pe portalul Business-Edu şi am să vă explic de ce acest articol este foarte relevant pentru mine în ceea ce priveşte experienţa de la Ceainărie.

Frica mea cea mai mare în legătură cu acest seminar a fost aceea că...nu va veni nimeni, sau, oricum, maxim 2 persoane. Am lucrat pe această frică exact exerciţiile pe care urma să le propun la seminar şi ceea ce am atras a fost...înscrişi 50% în plus faţă de numărul de locuri disponibile, nu am refuzat pe nimeni, deşi de-abia am avut loc în sală, tocmai din dorinţa de a nu spune NU la ceea ce Universul voia să îmi ofere, sau mai precis, să ne ofere.

Pentru că dorinţa mea cea mai profundă, descoperită a se afla în spatele acestei temeri este aceea de a oferi. De a oferi cât mai mult, imens, din abundenţă, tuturor. Iar ceea ce a decurs de aici, ca şi soluţie, a fost să-mi manifest această dorinţă, nu atât verbal, cât prin întregul meu comportament de zi cu zi, faţă de toate persoanele din viaţa mea sau întâlnite întâmplător. Să mă arăt deschisă la a-i ajuta pe ceilalţi pentru ca ceilalţi să vină să îmi ceară ajutorul.

Această strategie este inspirată de una din poveştile psihoterapeutice ale lui Jacques Salome, în lucrarea “Poveşti pentru a ne vindeca. Poveşti pentru a creşte”. Are acolo o poveste, “Magicianul fricilor”, în care acesta spune la un moment dat: “În spatele fiecărei temeri există o dorinţă. Întotdeauna există o dorinţă sub fiecare frică, oricât de mică sau de înspăimântătoare ar fi aceasta! Să ştii că există întotdeauna o dorinţă.”

“Ne petrecem viaţa pentru a ne ascunde dorinţele, de aceea există atât de multă teamă pe lume.”

Şi continuă: “Misiunea mea şi singurul meu secret este de a lăsa pe fiecare să îndrăznească să regăsească, să accepte, să înţeleagă şi să respecte dorinţa care există în el, sub fiecare din temerile sale.”

O altă idee importantă a seminarului a fost aceea că frica îţi arată direcţia unde trebuie să te dezvolţi (Eduard Irimia), este exact locul unde ai cel mai mare potenţial. Exact ca în “Călătoria eroului” a lui Joseph Campbell, când demonii care-ţi stau în cale, dacă reuşeşti să-i înfrunţi, se vor transforma în lucrurile care te vor ajuta cel mai mult. Aşa cum toate problemele pe care le ai, în momentul în care le vei integra, vor deveni însuşi motorul dezvoltării tale. Nu întâmplător, cei mai activi luptători împotriva drogurilor sunt foşti drogaţi, cei mai de neînfrânt luptători sunt foşti timizi care şi-au rezolvat problema. Cu cât mai mare şi mai importantă este frica ta într-o anume direcţie, cu atât potenţialul tău în acea zonă este mai mare. Dumnezeu îţi dă tipul acesta de problemă tocmai ca tu să-i poţi ajuta şi pe ceilalţi să şi-o rezolve. Dumnezeu îţi dă frica tocmai pentru că destinul tău este să-i înveţi pe ceilalţi ce este curajul, fie şi numai prin exemplul personal.

Cine mă cunoaşte mai bine ştie că sunt o persoană plină de frici, mai mari sau mai mici (vorba filmului, “Sunt timid dar mă tratez” :)), pot spune chiar că sunt un “model” de încredere în sine, de asta ţin seminarii despre frici şi dorinţe şi de-asta o să organizez în august o tabără de dezvoltare personală cu titlul (sic!) “Crede în tine!” Iată, acum s-a dezlegat misterul! Şi nu mi-e frică deloc s-o arăt!

"Curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci a considera altceva ca fiind mai important decât frica."(Ambrose Redmoon). Aşadar, curajul este abilitatea de a trece la acţiune în ciuda fricii. Aici n-am putut să mă abţin să nu fac trecerea spre inspiratul model A.C.M.E. al lui Andy Szekely, deşi nu era în planul meu să vorbesc despre asta, pur şi simplu m-am trezit vorbind (e clar, seminţele lui au găsit teren rodnic la mine şi încep să răsară inopinat şi să se manifeste în lume).

Şi nu în ultimul rând, am învăţat să recunoaştem cele două tipuri de dorinţe, cu inimă şi fără inimă (ale ego-ului), în funcţie de tipul de senzaţie şi zona din corp în care o simţim, atunci când ne spunem ceva de genul: “N-o să reuşesc!”, “Gata, renunţ!”, “Nu mai am nici o şansă.” Corpul nostru ne va spune dacă asta e realitatea sau e doar o iluzie, dacă merită să mai continuăm sau trebuie să ne oprim.