TOT CE AM NEVOIE ESTE ÎN MINE ACUM!

Sunt înţelept al câmpului, războinic al luminii şi înger păzitor.

Cu ochiul tău în mine şi cu ochiul meu în tine,

luminez acea parte de Univers care mi-a fost hărăzită.

Şi ştiu că pe drumul meu, eu sunt singurul stăpân.

SELF MASTERY.



miercuri, 25 februarie 2009

Remember the joy

Iată ce am descoperit: „...Bucuria atrage iubire. Acolo unde este bucurie, vin îngerii, dansează cu tine, cu voi. Aşadar, bucură-te de tot ceea ce ţi se întâmplă şi bucură-te în fiecare clipă! Cineva spunea: Zâmbeşte cât mai des – nu se ştie cine se va îndrăgosti într-o zi de zâmbetul tău!

Asta scriam eu in iulie anul trecut, pe Diperia.ro, într-un articol intitulat Cine trăieşte în iluzie.

Era un mesaj pentru voi toţi şi în acelaşi timp pentru mine.

Azi chiar simt asta şi habar n-am de ce. Mă întrebă cei din jurul meu dacă s-a întâmplat ceva. Nu s-a întâmplat nimic, lucrurile sunt în jurul meu exact la fel cum erau, nu s-a schimbat nimic.

Ceva s-a întâmplat însă în interiorul meu. Nu ştiu cum s-a petrecut, însă pot să identific momentul când s-a petrecut…nu m-am gândit niciodată până acum că o melodie şi un videoclip pot să aibă rol terapeutic…ştiu numai că am plâns, şi am râs. Încercaţi, poate funcţionează şi la voi: Allegria!

Niciun comentariu: