TOT CE AM NEVOIE ESTE ÎN MINE ACUM!

Sunt înţelept al câmpului, războinic al luminii şi înger păzitor.

Cu ochiul tău în mine şi cu ochiul meu în tine,

luminez acea parte de Univers care mi-a fost hărăzită.

Şi ştiu că pe drumul meu, eu sunt singurul stăpân.

SELF MASTERY.



luni, 23 februarie 2009

N-ai vrea să vinzi ceva?

Zilele trecute m-am întâlnit cu Vali. Omul ăsta e o adevărată resursă. Un izvor cu apă vie.

Mi-a plăcut un articol de pe blogul lui, A vinde. A comunica. O idee-forţă: dacă vrei să fii bun în orice domeniu, trebuie să ştii să fii mai întâi un bun vânzător:"A vinde înseamnă să îţi depăşeşti propriile îndoieli, temeri şi dorinţe şi să acţionezi zi de zi doar cu ideea de a-i servi pe oameni."

Asta este ceea ce se cere în orice domeniu am lucra. Şi ce context mai bun de a-ţi şlefui aceste abilităţi decât contextul vânzărilor?

Eeee, am ştiut eu de ce m-am înscris acum câteva luni într-un MLM. Exact pentru asta. Pentru că nu suportam vânzările. Pentru că nu suportam pe oricine încerca să-mi vândă ceva şi mă enerva orice persoană pe care o bănuiam că încearcă să-mi aplice vreo tehnică de persuasiune. Şi mi-am dat seama că cea mai bună metodă de a scăpa de această credinţă limitativă este aceea de a face eu însămi vânzări. Iar ceea ce am descoperit, a fost ceea ce alţii ştiau mai demult, dar eu nu credeam: când vinzi profesionist, n-o faci pentru tine, ci pentru ceilalţi; te perfecţionezi continuu, înveţi noi strategii de persuasiune tocmai pentru a putea să-i ajuţi mai bine pe oameni; îţi depăşeşti neîncrederea, teama de respingere, de judecata celorlalţi, dorinţa de comoditate, tocmai pentru că altfel nu vor avea de câştigat nici ceilalţi, nici tu.

Măcar ca experienţă, merită să faci vânzări, chiar dacă asta nu este pasiunea şi nici misiunea vieţii tale. Şi dacă vrei o astfel de experienţă la scara mai mică, cu aceleaşi provocări, în care teama de respingere se luptă cu dorinţa de a oferi, atunci fă Free Hugs.

2 comentarii:

andreea mihaela stan spunea...

super tare! si eu uram pana acum un minut vanzarile. desi unul dintre primele cursuri ale vietii mele a fost cel de vanzari - prin '95 vindeam pagere - in timp ce eram studenta la arhitectura si vorbitoare la radio, ulterior acestei experiente am spus ca in viata vietilor mele n-o sa mai fac meseria de "sales". Ceea ce ai scris acum mi-a revelat un lucru imens: da, poate de aia nu am stiut sa vand cu succes serviciile pe care imi doream cu ardoare sa le ofer de-a lungul timpului... Ai dreptate, totul este despre a vinde. Ai dreptate inca o data si inca o data. Totul este despre a oferi, despre a ajuta, chiar daca in limbajul pamantesco-occidental cuvantul acesta magic "a oferi" a fost inlocuit cu grotescul " a vinde", e doar o pacaleala, arta de a vinde e, intr-adevar, iubirea de celalalt...! te pup!

Lucia spunea...

Vezi, incepe sa semene cu lumea aceea in care oamenii nu au bani si totusi traiesc in abundenta, din ceea ce isi ofera unii altora...