Copilul e o lecţie din cer

O discuţie foarte interesantă cu Anne Marie despre dorinţa de a avea copii, mi-a adus în atenţie o temă de reflecţie mai veche.
“De ce toate prietenele mele au copii şi eu n-am?” mă întrebam acum câţiva ani. “Cu ce e Cutare mai demnă în ochii lui Dumnezeu de a avea grijă de un copil şi eu nu?”, “Până şi cerşetoarea din colţ are un copil, ba are chiar şapte. Ce-i poate oferi ea şi eu nu? Dumnezeu trebuia să-mi dea mie copilul acesta şi s-o scutească pe ea, că oricum nu şi-l doreşte”, “Ce lecţie mai am de învăţat?”, “Dar Cutare ce lecţie a învăţat, că e cu mult înapoia mea?” sau “Cutare ce lecţie a avut de învăţat, că în momentul în care şi-a propus să rămână însărcinată, a şi rămas?”

Întrebările acestea mi se par acum atât de…copilăreşti!

După doi ani în care am luptat cu mine neîncetat, învăţând lecţie după lecţie ca să primesc cadoul binemeritat, am primit, în sfârşit, darul ceresc: un băieţel. După şase luni de la naştere, un alt dar ceresc işi făcea apariţia în pântecele meu, neinvitat şi nechemat de nimeni: fetiţa. Şi atunci a început din nou lupta, care a durat tot doi ani…

Şi am înţeles că există două feluri de copii, ca lecţie din cer:

Copii pe care ţi-i doreşti şi lupţi ca să îi ai
şi
Copii pe care îi ai şi lupţi ca să ţi-i doreşti.

Şi am mai înţeles că fiecare om, oricât de neînsemnat pare, are lecţiile sale şi dreptul la propriul cadou. Şi dacă cineva obţine foarte uşor ceea ce pare că noi nu obţinem este pentru că Dumnezeu i-a rezervat alte lecţii, cu alte ocazii. Nu înseamnă că suntem mai puţin demne de a avea copii decât cerşetoarea din colţ, pur şi simplu Dumnezeu fixează ţinte mai înalte pentru noi, pentru a primi copilul, cu scopul de a ne ajuta.

Şi am mai învăţat că, într-adevăr, copilul este o lecţie binecuvântată.