Ce joc jucăm astăzi?

Ce joc jucăm astăzi?

Între noi există cea mai profundă şi mai pură iubire. Dar hai să ne ignorăm reciproc şi să ne prefacem că nu existăm unul pentru celălalt. Hai să ne prefacem că nu ne suportăm unul pe celalalt. Hai să ne dăm delete definitiv unul altuia, neştiind dacă vom mai fi sau nu recuperaţi din trash. Sau hai să vedem a cui privire e mai plină de iubire.

Dragostea nu doare când iubeşti. „Dacă suferi atunci când iubeşti, asta înseamnă că iubeşti prea mult”, spunea cineva. Asta înseamnă că eşti prea ataşat. Nu iubeşti prea mult, eu aş spune că nu iubeşti cu adevărat.

Asta înseamnă că trăieşti jocul tău şi al celuilalt ca şi când ar fi realitate. Asta înseamnă că te identifici cu rolul tău, pe care ai ales să-l experimentezi în această viaţă, uitând că tu eşti de fapt mult mai mult decât atât. Tu eşti actorul şi ai ales să joci acest rol pentru că el te ajută cel mai mult să-ţi îndeplineşti scopurile pentru care ai venit pe această lume. Celălalt joacă şi el un rol şi dacă te răneşte cumva, o face doar cu scopul, de dincolo de rol, de a te ajuta.

O conversaţie între două suflete înainte de a veni pe Pământ: „Suflete, noi ne iubim foarte mult. Hai să facem legământ că ne vom ajuta ori de câte ori vom avea nevoie”. „Bine, suflete, dar să ştii că o să-ţi fac ceva atât de rău, încât s-ar putea să nu mă mai recunoşti.” Ajungând pe Pământ, cei doi se încarnează într-un bărbat si o femeie. Bărbatul îi face ceva rău femeii, din care aceasta învaţă o lecţie importantă. Deşi acest lucru a însemnat încă un pas pe calea evoluţiei ei, femeia n-a mai vrut să aibă de-a face cu bărbatul. Nu şi-a mai adus aminte de legământ. Dar sufletul ei ştia...

Ce ar fi dacă am renunţa la iluzia că jocul este realitate şi am descoperi că în spatele tuturor acţiunilor noastre şi ale celorlalţi nu este altceva decât cea mai pură iubire? Cum ar fi dacă ne-am ridica undeva deasupra noastră şi ne-am privi: eu, sufletul, îmi privesc rolul pe care-l joc: Lucia, Diana, Florin sau Andrei.

Am putea să simţim altceva decât bucurie, indiferent ce ni se întâmplă, ştiind că ceea ce se petrece este de fapt lecţia pe care ne-o face cadou un suflet apropiat pentru a ne ajuta să evoluăm?

În acel moment, răspunsul la toate „De ce?” – urile noastre ne va fi indiferent. Vom simţi bucuria atunci când nu vom mai dori să ştim ce, cum şi de ce se comportă cineva într-un anume fel cu noi. Pentru că sufletul nostru ştie deja. Vom simţi bucuria a Ceea Ce Este.

Vom avea starea aceea de copil, în care nu ştim exact ce este şi nici nu ne interesează, doar simţim curiozitate şi bucuria faptului că trăim lucrul acela nemaipomenit, chiar dacă ambalajul în care se prezintă nu este tocmai atractiv.

Sunt curioasă, astăzi cine o să se joace cu mine de-a criticul?