Războinicul luminii nu are întotdeauna credinţă.Sunt momente când nu crede în absolut nimic. Şi-şi întreabă inima: „Merită oare atâta osteneală?”
Inima rămâne însă tăcută. Şi războinicul trebuie să hotărască de unul singur.
Atunci caută un exemplu. Şi-şi aminteşte că Isus a trecut prin ceva asemănător spre a-şi putea trăi condiţia umană în toată plenitudinea ei.
„Îndepărtează de la mine paharul acesta”, a zis Isus. Şi el şi-a pierdut avântul şi curajul, dar nu s-a oprit.
Războinicul luminii îşi vede de drum fără credinţă. Merge mai departe iar credinţa îi revine în cele din urmă.
Paulo Coelho, Manualul Războinicului luminii
7 comentarii:
@ ...la ,,continua, chiar daca nu crezi,,.
este posibil sa continui, chiar fara sa crezi, adica sa incetezi sa mai crezi in ceea ce stii si totusi sa-ti continui drumul ?
eu cred ca este doar o exprimare metaforica, din care ar trebui sa intelegem ca este o conditie sine qua non a reusitei...indiferent de contextul nepotrivit...
Da, este posibil si nu este doar o exprimare metaforica...este adevarat insa ca nu este prea usor.
Toti avem momente cand ne indoim de visele noastre, chiar de mai multe ori, starea de incredere alterneaza cu stari de indoiala sau chiar cu stari in care nu mai credem deloc.
Daca in momentele in care nu mai credem, reusim sa ne dam seama totusi ca acele momente sunt niste iluzii si decidem sa continuam, avem toate sansele sa reusim. Daca ne lasam dusi de valul indoielii, oricat de real ar parea,oricat de clar ar parea ca ne arata realitatea ca nu vom reusi, atunci nu ne vom indeplini visele.
Trebuie sa fim foarte puternici si sa invatam in primul rand sa deosebim realitatea de iluzie. Si pentru asta, un singur lucru te poate ajuta: sa-ti asculti inima.
Ce simti cand iti spui:"Gata, am renuntat! A fost o iluzie, m-am amagit singur."? Daca simti o mare suferinta, daca simti ca o lovitura puternica in inima si ca intreg corpul ti se dezintegreaza in bucati, inseamna ca ceea ce iti spui este un mare neadevar. Pentru ca adevarul nu produce suferinta inimii, el poate sa produca cel mult o suferinta a ego-ului, care se simte altfel. Tot ceea ce produce suferinta inimii este o iluzie si, dupa cum ti-ai dat seama, singuri ne producem suferinta, prin felul in care interpretam realitatea (atentie, interpretam, nu inseamna ca asta e realitatea!)
Daca avem un alt tip de suferinta in momentul in care ne spunem fraza de mai sus si anume: un fel de ciuda, o suferinta pe care o putem localiza mai degraba la nivelul capului si, in plus, daca ne centram atentia pe inima, observam ca vine de acolo un ciudat sentiment de usurare si chiar o bucurie inexplicabila, atunci trebuie sa stim ca este vorba de o suferinta a ego-ului. Si ca dorinta respectiva era o dorinta venita din ego, nu o dorinta a inimii. Iar in cazul acesta, a fost mai bine ca nu s-a indeplinit. Si nu-i asa ca, in momentul in care o astfel de dorinta se indeplineste, simti ca totusi parca nu te poti bucura din inima de succes?
Pentru ca inima stie...
Daca vrei mai multe amanunte despre aceste lucruri citeste si articolele "Lectia de zbor sau cum m-am lasat de gandit" si "Puful de papadie" de pe acest blog.
@...raspuns la...
unde anume sa caut? nu le gasesc...le-am cautat in ,,2009,,...sunt cumva in ,,2008,, ?
@ ...raspuns la...
le-am gasit in ,,2008,,.
multumesc.
Inspiratie de la Omraam Mikhaël Aďvanhov
De ce sa continui chiar si atunci cand nu mai crezi in nimic? Pentru ca...
"Chiar misticii au mărturisit că această căutare a lui Dumnezeu, a
absolutului, este lungă, dezamăgitoare şi ei trăiau cu impresia că tatonează în gol.
Este adevărat, uneori avem impresia că ne zbatem în zadar; dar este o aparenţă şi nu trebuie să ne descurajăm.
Să luăm un exemplu. Un om sapă un puţ pentru a obţine apă şi a-şi potoli setea. El nu ştie la ce adâncime o va găsi, iar această incertitudine îl poate descuraja. Dar el păstrează imaginea, reflectarea acestei ape în mintea, în inima sa, în sufletul său. El trăieşte cu ideea, cu gândul, cu speranţa apei, iar dacă această apă nu ţâşneşte încă în mod fizic, ea ţâşneşte cel puţin în sinea sa. În acelaşi fel, acela care Îl caută pe Dumnezeu, deşi în aparenţă nu va găsi nimic,lucrează cu o realitate foarte puternică ce trăieşte în el. El îşi poate spune: "Desigur, eu nu l-am găsit încă cu adevărat pe Dumnezeu, dar El se manifestă prin gândurile, sentimentele,dorinţele mele".
Iar această speranţă, această credinţă, este deja Dumnezeu."
@ Lucia Neagoe.
M-am tot gandit la ce presupune sa ,, iti asculti inima ,,.
Este o metafora, desigur, deoarece nu are de a face cu ,,pompa,, umana ce ne ,,bate,, in piep.
Mai degraba, va referiti la un mod sau la o tehnica de introspectie, prin care putem sa decelam acele emotii sau chiar ganduri care ne fac sa ,,receptam,, elemente ale vietii noastre emotionale...presupun toate acestea.
Dvs. cum va ,,ascultati inima,, ?
Cine este Omraam Mikhaël Aďvanhov?
La ce fel de mistici faceti referinta ?
Pentru mine, a-mi asculta inima este echivalent cu a face ceea ce simt, chiar daca mintea imi spune altceva.
Maestrul Omraam Mikhaël Aďvanhov este filozof şi pedagog francez de origine bulgară(1900-1986) . Carti scrise de el le gasesti pe http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2399.
Misticii la care face referire Aďvanhov sunt la randul lor maestrii care au ajuns foarte sus pe calea desavarsirii spirituale.
Trimiteți un comentariu