Un lucrător la Universitate începe prin a preda cursuri şi sfârşeşte prin a dărui lecţii de viaţă.
Un lucrător la Universitate începe prin a vorbi despre cultură, politică, opinie publică, integrare europeană, metode şi tehnici, comunicare şi imagine, management şi sfârşeşte prin a vorbi despre lucruri care contează cu adevărat.
Un lucrător la Universitate condensează prea lungile ore în mici şi strălucitoare perle.
Un lucrător la Universitate înţelege că nu trebuie să fii cel mai bun şi că, de cele mai multe ori, este suficient să ai compasiune. El ştie că nu există nici o lipsă pentru care dragostea să nu poată face nimic.
Am pornit într-o călătorie. Capătul drumului e acelaşi pentru toţi. Toţi vom ajunge în acelaşi vârf de munte. Unii sunt de o parte a muntelui, alţii sunt de cealaltă parte. Când sunt la poalele muntelui, unii văd copaci, alţii văd pajişti, alţii văd stânci înzăpezite. Unii văd pădure, alţii văd luminiş. Cei ce văd pădure nu-i cred pe cei ce văd luminiş. Pentru că n-au trecut prin el. Cei ce văd luminiş, îi cred pe cei ce văd pădure. Pentru că au trecut prin ea. Cei ce n-au ajuns încă la stâncile înzăpezite nu cred că ele există. Cei ce au ajuns acolo îi înţeleg. Când ajung în vârf, toţi văd toată perspectiva.
Eu văd copacii dar nu văd râurile. Tu vezi râurile dar nu vezi copacii. Nici unul dintre noi nu vede lacul…e mult mai sus.
În Puterea intenţiei, Wayne W. Dyar vorbeşte de patru paşi necesari pentru activarea puterii intenţiei şi conectarea cu Sursa: disciplina, înţelepciunea, iubirea şi abandonul de sine. Deşi din felul cum sunt prezentaţi aceşti paşi am putea deduce că există o ierarhizare cronologică a lor, experienţa ne arată că acest lucru nu este neapărat valabil. Am cunoscut oameni care trăiesc în iubire şi acceptare deplină a lor, a celorlalţi şi a tot ce li se întâmplă dar care mai au de lucru serios la disciplină. Sau oameni extrem de prezenţi, care “văd” prin tine şi sunt un canal deschis de energie vindecătoare, dar care au încă de luptat cu un ego cam mare şi cu tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi.
Efectul de halo în percepţie ne determină să credem despre o persoană că dacă are o calitate care ne impresionează, le are automat pe toate.
Dar nu este aşa…Eu văd copacii dar nu văd râurile, tu vezi râurile dar nu vezi copacii. Ţie ţi se pare atât de simplu să vezi râurile.
Pentru mine e cel mai greu lucru. Pentru că este lecţia mea. Mie mi se pare atât de uşor să văd copacii.
Pentru tine este cel mai greu lucru. Pentru că este lecţia ta.
Suntem războinici ai luminii şi uneori, vârtejul luptei ne aruncă de pe cal. Uneori doare atât de tare încât preferăm să rămânem una cu pământul, pentru a ne vindeca cu energia lui.
Dar de fiecare dată ne ridicăm, cu conştiinţa faptului că dacă nu ne suim în şa imediat n-o să mai avem niciodată curajul să o facem.
Nu eşti un învins când cazi, ci când nu te mai ridici.
Ai căzut şi tu de pe cal? Mălina spune ca da. Şi hexagonul i-a fost coconul de lumină din care a ieşit cu aripi. Oare câţi alţi bootcamperi au intrat căzuţi în hexagon şi au ieşit îngeri? Câţi s-au simţit mângâiaţi de aripi pe cap, pe umeri, pe buze? Câţi au primit sărutul binecuvântării şi câţi l-au dat mai departe?
Nu eşti un învins când cazi, ci când nu te mai ridici.
Ştiu să-ţi vorbesc doar cu trupul meu. Doar cu frica mea şi cu iubirea mea. Doar cu căldura din piept şi cu răceala din palme. Şi uneori doar cu visul…
Sâmbătă, întâlnire a bootcamperilor la Cafepedia. Bootcamperi şi ne-bootcamperi (încă) într-o familie care se lărgeşte continuuu. Râsete. Peştişori verbali. Hrană pentru suflet. Love is in the air. Îmbrăţişări. Îmbrăţişări pufoase. Îmbrăţisări calde, strânse, prelungi. Îmbrăţişări vesele sau mai reţinute. Îmbrăţişări entuziaste. Îmbrăţişări reci, colţuroase, topite încet-încet. Îmbrăţişări în doi, în trei, în patru…Îmbrăţişări săltăreţe sau aşezate, profunde. Îmbrăţişări ale inimilor, ale ochilor, ale braţelor sau ale palmelor. Mâini în mâini, obraji în mâini. Frecat pe spate (asta cred că e de la maimuţe). Ridicat la cer. Prea mult. Prea puţin. Îmbrăţişări neîmbrăţişate. Îmbrăţişări interzise şi permise o dată pe an. Îmbrăţişări eterne.
Între noi există cea mai profundă şi mai pură iubire. Dar hai să ne ignorăm reciproc şi să ne prefacem că nu existăm unul pentru celălalt. Hai să ne prefacem că nu ne suportăm unul pe celalalt. Hai să ne dăm delete definitiv unul altuia, neştiind dacă vom mai fi sau nu recuperaţi din trash. Sau hai să vedem a cui privire e mai plină de iubire.
Dragostea nu doare când iubeşti. „Dacă suferi atunci când iubeşti, asta înseamnă că iubeşti prea mult”, spunea cineva. Asta înseamnă că eşti prea ataşat. Nu iubeşti prea mult, eu aş spune că nu iubeşti cu adevărat.
Asta înseamnă că trăieşti jocul tău şi al celuilalt ca şi când ar fi realitate. Asta înseamnă că te identifici cu rolul tău, pe care ai ales să-l experimentezi în această viaţă, uitând că tu eşti de fapt mult mai mult decât atât. Tu eşti actorul şi ai ales să joci acest rol pentru că el te ajută cel mai mult să-ţi îndeplineşti scopurile pentru care ai venit pe această lume. Celălalt joacă şi el un rol şi dacă te răneşte cumva, o face doar cu scopul, de dincolo de rol, de a te ajuta.
O conversaţie între două suflete înainte de a veni pe Pământ: „Suflete, noi ne iubim foarte mult. Hai să facem legământ că ne vom ajuta ori de câte ori vom avea nevoie”. „Bine, suflete, dar să ştii că o să-ţi fac ceva atât de rău, încât s-ar putea să nu mă mai recunoşti.” Ajungând pe Pământ, cei doi se încarnează într-un bărbat si o femeie. Bărbatul îi face ceva rău femeii, din care aceasta învaţă o lecţie importantă. Deşi acest lucru a însemnat încă un pas pe calea evoluţiei ei, femeia n-a mai vrut să aibă de-a face cu bărbatul. Nu şi-a mai adus aminte de legământ. Dar sufletul ei ştia...
Ce ar fi dacă am renunţa la iluzia că jocul este realitate şi am descoperi că în spatele tuturor acţiunilor noastre şi ale celorlalţi nu este altceva decât cea mai pură iubire? Cum ar fi dacă ne-am ridica undeva deasupra noastră şi ne-am privi: eu, sufletul, îmi privesc rolul pe care-l joc: Lucia, Diana, Florin sau Andrei.
Am putea să simţim altceva decât bucurie, indiferent ce ni se întâmplă, ştiind că ceea ce se petrece este de fapt lecţia pe care ne-o face cadou un suflet apropiat pentru a ne ajuta să evoluăm?
În acel moment, răspunsul la toate „De ce?” – urile noastre ne va fi indiferent. Vom simţi bucuria atunci când nu vom mai dori să ştim ce, cum şi de ce se comportă cineva într-un anume fel cu noi. Pentru că sufletul nostru ştie deja. Vom simţi bucuria a Ceea Ce Este.
Vom avea starea aceea de copil, în care nu ştim exact ce este şi nici nu ne interesează, doar simţim curiozitate şi bucuria faptului că trăim lucrul acela nemaipomenit, chiar dacă ambalajul în care se prezintă nu este tocmai atractiv.
Sunt curioasă, astăzi cine o să se joace cu mine de-a criticul?
O discuţie foarte interesantă cu Anne Marie despre dorinţa de a avea copii, mi-a adus în atenţie o temă de reflecţie mai veche. “De ce toate prietenele mele au copii şi eu n-am?” mă întrebam acum câţiva ani. “Cu ce e Cutare mai demnă în ochii lui Dumnezeu de a avea grijă de un copil şi eu nu?”, “Până şi cerşetoarea din colţ are un copil, ba are chiar şapte. Ce-i poate oferi ea şi eu nu? Dumnezeu trebuia să-mi dea mie copilul acesta şi s-o scutească pe ea, că oricum nu şi-l doreşte”, “Ce lecţie mai am de învăţat?”, “Dar Cutare ce lecţie a învăţat, că e cu mult înapoia mea?” sau “Cutare ce lecţie a avut de învăţat, că în momentul în care şi-a propus să rămână însărcinată, a şi rămas?”
Întrebările acestea mi se par acum atât de…copilăreşti!
După doi ani în care am luptat cu mine neîncetat, învăţând lecţie după lecţie ca să primesc cadoul binemeritat, am primit, în sfârşit, darul ceresc: un băieţel. După şase luni de la naştere, un alt dar ceresc işi făcea apariţia în pântecele meu, neinvitat şi nechemat de nimeni: fetiţa. Şi atunci a început din nou lupta, care a durat tot doi ani…
Şi am înţeles că există două feluri de copii, ca lecţie din cer:
Copii pe care ţi-i doreşti şi lupţi ca să îi ai şi Copii pe care îi ai şi lupţi ca să ţi-i doreşti.
Şi am mai înţeles că fiecare om, oricât de neînsemnat pare, are lecţiile sale şi dreptul la propriul cadou. Şi dacă cineva obţine foarte uşor ceea ce pare că noi nu obţinem este pentru că Dumnezeu i-a rezervat alte lecţii, cu alte ocazii. Nu înseamnă că suntem mai puţin demne de a avea copii decât cerşetoarea din colţ, pur şi simplu Dumnezeu fixează ţinte mai înalte pentru noi, pentru a primi copilul, cu scopul de a ne ajuta.
Şi am mai învăţat că, într-adevăr, copilul este o lecţie binecuvântată.
Frumuseţea este eliminarea surplusului, spunea Michelangelo. Eşti frumoasă când tot ce nu este al tău este dat la o parte, rămânând, ca o mica perlă strălucitoare într-o scoică, esenţa ta: iubire. Eşti frumoasă când îţi dizolvi frica, tristeţea, furia, din tine izvorând bucuria şi încrederea. Eşti frumoasă când spargi toate zidurile şi răzbaţi cu pasiune pe tărâmul creaţiei. Eşti frumoasă când cobori din tabloul cu Crăiasa Zăpezii pentru a trăi povestea Femeii Uluitoare, Inteligente şi Fierbinţi. Eşti frumoasă atunci când renunţi la control şi-i permiţi inimii tale complet dăruite să se deschidă ca un ocean, pasională şi profundă. Eşti frumoasă atunci când nu mai simţi nevoia să fii iubită, pentru că în fiecare secundă, fiecare celulă a corpului tău se împărtăşeşte din prea-plinul iubirii. Atunci când singura ta raţiune de a iubi este aceea de a oferi fără a primi nimic în schimb. Eşti frumoasă atunci când nu iubeşti ca o cerşetoare, ci iubeşti ca o împărăteasă. Eşti frumoasă…
Când două femei vorbesc despre frumuseţe nu poate să rezulte decât un lucru de care, într-adevăr, să se bucure toată lumea.
La întâlnirea de la Cafepedia am vorbit cu Cristina Radu despre frumuseţe.
Cum faci să-ţi păstrezi frumuseţea şi să adaugi pe zi ce trece noi nestemate la comoara ta nepreţuită?
Poţi face multe lucruri, însă cel mai important lucru pe care poţi să-l faci pentru frumuseţea ta este să te uiţi în oglindă.
Da, frumuseţea este arta de a te privi în oglindă.
De a te privi după ce faci dragoste, după ce faci duş, sau dimineaţa când te trezeşti din somn. De a te privi după fiecare moment semnificativ al zilei, pentru a observa cum s-a modificat chipul tău, cum s-a umplut sau s-a secătuit de energie. Vei remarca poate alte circumstanţe care îţi hrănesc şi înfrumuseţează întregul corp, cum ar fi o plimbare prin pădure sau să petreci ceva timp într-un loc preferat. Îţi vei da seama că unele din aceste experienţe au un impact atât de puternic asupra ta încât chipul tău va fi pur şi simplu transfigurat.
Sau poate vei sesiza cum chipul tău pierde din energie, vitalitate, formă, atunci când eşti obosită, sau ţi-e frig, sau n-ai băut suficientă apă. Când eşti tristă şi îngrijorată sau pur şi simplu plictisită.
Şi atunci, ce rămâne de făcut decât să repeţi cât poţi de mult lucrurile care te umplu de energie şi să le eviţi cât mai mult pe celelalte?
Da, frumuseţea este arta de a te privi în oglindă.
Şi, mai mult decât atât, de a te privi cu iubire şi acceptare. Cu admiraţie, cu încântare, cu fascinaţie, cu veneraţie. De a te privi cu ochii celui mai înfocat îndrăgostit de tine, cu ochii celui în care ai stârnit pasiuni cutremurătoare, fie că a fost, este sau va fi...
Ochiul lui să fie pentru tine oglinda în care străluceşti!
Să mă pun singură la gazeta de perete, să-mi ridic o statuie, să-mi închin un imn de slavă.
Azi sunt idolul meu. Vreau să mă divinizez, să mă sanctific, să mă venerez, să-mi sărut singură mâinile, picioarele şi poala hainei.
Să mă închin, să fac o plecăciune adâncă şi semnul crucii în faţa mea.
Să-mi aduc ofrande, flori şi cele mai minunate daruri.
Să-mi trimit o sută de “peştişori” pe minut.
Să strig la microfon şi să se audă în douăzeci de boxe cât Casa Poporului: “Îmi place de mineeeee!”.
Să scriu pe mii de eşarfe enorme desfăşurate în vânt, deasupra lumii întregi: “LUCIA, EŞTI MINUNATĂ!”…
…împreună cu mesajul pe care l-am primit pe mess: “Lucia, esti minunată. Tot ce aveam nevoie a venit de la tine acum. Mi-ai oferit în această dimineaţă cea mai mare porţie de energie ...Multumesc. Am citit cu cafeaua în faţă toate articolele de pe blog, unul după altul, pe nerăsuflate deşi separat le mai citisem. Cred că ceea ce m-ai făcut să simt acum este antidotul crizei...mondiale, financiare, spirituale şi de orice fel. Mi-ai amintit ce frumos e să iubeşti...VIAŢA. Viaţa să te răsplătească pentru asta. Să ai o zi minunată!!!
Şi ca un mare paradox mi-am amintit de tine cum erai în prima zi când ne declarai deschis că nu te simţi bine...waw...metamorfoza a făcut să fii cel mai bogat om, cel care nu se teme să gândească, să spună, să strige, să scrie pentru noi toţi la un loc.”
A început mişcarea NEW LOVE. Sub deviza “Opriţi războiul conjugal. Porniţi iubirea mondială”, Andreea s-a gândit să facă lumii întregi cadoul cel mai frumos, exprimat într-un mod unic, pe care îl putea dărui. Atelierele "New Love - Noua Iubire" provoacă, aşa cum îi place ei să spună, “o mişcare de revoluţie în sufletul nostru dar şi una de rotaţie a privirii către o nouă perspectivă a iubirii”. Debordând de creativitate, originalitate şi umor, întâlnirile cu Andreea şi cu lumea ei plină de iubire ne vor aduce reconectarea cu sufletul nostru, cu inima noastră, ne vor aminti cine suntem şi ce contează cu adevărat. …sau, cum frumos spunea cineva: “Dacă ai înţelege şi ai crede cu adevărat că nu ai fost adus în lume să ajungi în vârf cu orice preţ, ci să-l iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău, nu ai mai fii invidios sau frustrat când alţii par să ajungă mai sus cu mai puţin efort.” "New Love - Noua Iubire" înseamnă să te reîndrăgosteşti de oameni, spune Andreea. Una dintre ideile minunate propuse în atelier este lista celor "100 de lucruri care îmi plac la tine". O scrisoare adresată partenerului în care enumeri, pe vreo patru pagini (în final va rezulta un sul legat cu o fundiţă roşie), 100 de lucruri care îţi plac la el. Mi s-a părut o idee excelentă şi, drept urmare, am pus-o în practică cât am putut de repede...iar ceea ce a rezultat a fost uimitor. Pe lângă efectul asupra soţului, efectul asupra mea a fost incredibil: nu mi-am imaginat că voi descoperi lucruri pe care nu conştientizasem că-mi plac la el, că-mi voi reaminti cât de mult îmi place cum face el cutare sau cutare lucru...în plus, au fost trei ore (atât a durat, aproximativ, conceperea scrisorii) în care m-am gândit numai la el...şi într-un mod pozitiv...asta fac îndrăgostiţii, nu-i aşa? Prima dată am făcut cunoştinţă pe internet. Iar apoi, sâmbătă, la Cafepedia, în Bucureşti, am avut prima întâlnire face-to-face cu mişcarea NEW LOVE. Şi m-am îndrăgostit de ea. Pentru totdeauna.
Iată ce am descoperit: „...Bucuria atrage iubire. Acolo unde este bucurie, vin îngerii, dansează cu tine, cu voi. Aşadar, bucură-te de tot ceea ce ţi se întâmplă şi bucură-te în fiecare clipă! Cineva spunea: Zâmbeşte cât mai des – nu se ştie cine se va îndrăgosti într-o zi de zâmbetul tău!”
Era un mesaj pentru voi toţi şi în acelaşi timp pentru mine.
Azi chiar simt asta şi habar n-am de ce. Mă întrebă cei din jurul meu dacă s-a întâmplat ceva. Nu s-a întâmplat nimic, lucrurile sunt în jurul meu exact la fel cum erau, nu s-a schimbat nimic.
Ceva s-a întâmplat însă în interiorul meu. Nu ştiu cum s-a petrecut, însă pot să identific momentul când s-a petrecut…nu m-am gândit niciodată până acum că o melodie şi un videoclip pot să aibă rol terapeutic…ştiu numai că am plâns, şi am râs. Încercaţi, poate funcţionează şi la voi: Allegria!
Zilele trecute m-am întâlnit cu Vali. Omul ăsta e o adevărată resursă. Un izvor cu apă vie.
Mi-a plăcut un articol de pe blogul lui, A vinde. A comunica. O idee-forţă: dacă vrei să fii bun în orice domeniu, trebuie să ştii să fii mai întâi un bun vânzător:"A vinde înseamnă să îţi depăşeşti propriile îndoieli, temeri şi dorinţe şi să acţionezi zi de zi doar cu ideea de a-i servi pe oameni."
Asta este ceea ce se cere în orice domeniu am lucra. Şi ce context mai bun de a-ţi şlefui aceste abilităţi decât contextul vânzărilor?
Eeee, am ştiut eu de ce m-am înscris acum câteva luni într-un MLM. Exact pentru asta. Pentru că nu suportam vânzările. Pentru că nu suportam pe oricine încerca să-mi vândă ceva şi mă enerva orice persoană pe care o bănuiam că încearcă să-mi aplice vreo tehnică de persuasiune. Şi mi-am dat seama că cea mai bună metodă de a scăpa de această credinţă limitativă este aceea de a face eu însămi vânzări. Iar ceea ce am descoperit, a fost ceea ce alţii ştiau mai demult, dar eu nu credeam: când vinzi profesionist, n-o faci pentru tine, ci pentru ceilalţi; te perfecţionezi continuu, înveţi noi strategii de persuasiune tocmai pentru a putea să-i ajuţi mai bine pe oameni; îţi depăşeşti neîncrederea, teama de respingere, de judecata celorlalţi, dorinţa de comoditate, tocmai pentru că altfel nu vor avea de câştigat nici ceilalţi, nici tu.
Măcar ca experienţă, merită să faci vânzări, chiar dacă asta nu este pasiunea şi nici misiunea vieţii tale. Şi dacă vrei o astfel de experienţă la scara mai mică, cu aceleaşi provocări, în care teama de respingere se luptă cu dorinţa de a oferi, atunci fă Free Hugs.
I have enough of running around in circles every day!
I want to break free!
The sky is the limit...
Nu vreau să plătesc nici un preţ.
Ni s-a spus că orice are un preţ. Că nu le poţi avea pe toate. Că dacă vrei să-ţi fie bine într-o anume privinţă trebuie să plăteşti preţul. Şi toţi credem lucrul acesta şi ne conformăm...
Şi dacă într-o zi n-o s-o mai facem?
Cum ar fi să ştim că dacă suntem programaţi să ne luăm feliuţa de fericire cu gândul că o să plătim pentru asta, chiar vom plăti?
Cum ar fi să ştim că dacă nici prin gând nu ne trece să plătim, nimeni nu ne va cere niciodată nici un preţ?
De ce vii să-mi aduci aminte de circumstanţe din viaţa mea în care lucrurile s-au întâmplat la fel?
Ce lecţie ai tu pentru mine?
Vasile, ce lecţie ai tu pentru mine?
Ştiu, lecţia e...Gabi.
Nu e prima oară când la un curs se întâmplă să lucrez mai mult cu un bărbat care e venit acolo cu soţia lui.
În viaţa mea am avut cel puţin trei mentori, bărbaţi, pe care i-am acceptat până la urmă „la pachet” cu soţiile lor, care mi-au devenit şi ele mentori (un fel de menage a trois – glumesc :)).
Ce înseamnă asta?...
Descoperiţi-vă prietenul secret! Staţi de vorbă cu el, chemaţi-l în casa voastră, la masa voastră şi în sufletul vostru! Precis are să vă spună ceva!
Descoperiţi de ce sau de cine vă aduce aminte. Nu cumva de voi înşivă?
Descoperiţi ce parte a voastră rezonează cu ceva din el şi întrebaţi-i sufletul ce lecţie are pentru voi.
Şi dacă este la sute de kilometri distanţă şi simţiţi că vreţi răspunsul acesta pe loc, puteţi să folosiţi o variantă modificată a tehnicii Disney, utilizată în programarea neurolingvistică (dacă vreţi mai multe amănunte, daţi-mi de ştire).
...Şi astfel am fost şi Lucia, şi Vasile, care m-a învăţat, într-adevăr, o lecţie foarte importantă.
Şi am mai aflat ceva: că dincolo de răceală şi de tăcerea stânjenitoare se află multă, multă dragoste...
